La multi ani, femei!

La mulți ani, femei! Păstrați-vă gingășia, naturalețea, ambiția și curajul. Sa fii vulnerabilă într-o lume ca cea în care trăim, este o dovada de curaj, nu o slăbiciune. Să lupți pentru visele tale intr-o lume în care poate prea mulți te subestimează sau te descurajează este o lecție din care s-a tras, clar, cloncluzia ca "Nu pot nu este o opțiune. Nu pot nu există."  Să-ți iubești familia, iubitul, soțul, copiii atât de frumos și de sincer în continuare, deși nimeni nu știe de zilele în care ai simțit că poate nu mai poți și de nopțile în care ai plâns, dar nu prea zgomotos ca să nu fii auzită, este definiția unei forțe ce ar putea schimba lumea. Fii mandra de tine, nu uita cine ești și nu-ți pierde niciodată feminitatea. Toate acestea te fac frumoasa, te fac unica, te fac speciala. Tu faci greul sa para ușor, tu faci iubirea sa para magie, tu faci dintr-o casa un cămin. La mulți ani!

Frumusetea este trecătoare! Serios?

Aproape că am fost de acord când am auzit pentru prima dată lucrul ăsta. Apoi, analizându-l atent, mi-am dat seama că nu există ceva mai fals. Mă rog, există, dar nu asta-i ideea. Frumusețea nu este trecătoare. De frumusețe te bucuri până la adânci bătrâneți. Și nu, nu o dau în metafore sau alte figuri de stil. Nu mă refer la frumusețea sufletului, deși, vai și-amar de tine dacă te lipsești de ea. Nu mă refer la asta, nu acum. Mă refer la cea fizică. Despre asta-i vorba atunci când se aduce în discuție zicala, nu? Păi cum, măi nene, se duce frumusețea? Unde?! Sau stai! Ce înseamnă frumos pentru tine? Eu mi-am văzut bunica, Dumnezeu să o ierte, că a murit la 82 de ani, printre cele mai frumoase femei din lume. Până la ultima ei suflare. La fel a văzut-o și bunicu'. Ca să nu mai zic de babele cochete cu părul pe bigudiuri și ruj roz. Da, alea care spun că "Simt că n-am îmbătrânit nici măcar o zi" și știu să facă toate bunătățurile. Văd zi de zi femei trecute prin viață, bucurându-se de vârste înaintate, în cel mai minunat mod. Cu trupul trecut prin muncă, sarcini, relații, frig, cald, slăbit, îngrășat și tot așa. Iar urmele lăsate de timp și de toate aceste lucruri mi se par fascinante. Cam câte povești îți pot spune două operații de cezariană și 4 vergeturi pe coapsa stângă? Cum să nu vezi frumusețea? Știu bărbați care pur si simplu iubesc la femeia lor aceste lucruri. Ba chiar am auzit supărarea unuia dintre ei când a spus că după câteva retușuri, femeia lui arăta mai bine.. dar parcă a șters povestea lor de pe trupul ei. Frumusețea este trecătoare? La ce frumusețe te referi tu? Dacă înaintezi în vârstă devii urât?! Unde? Fiecare vârstă are frumusețea ei. Fiecare etapă din viața unui om are farmecul ei. Tu crezi că niște cearcăne mai adânci și niște riduri urâțesc un om? Ahhh. Și eu care îmi umplu de fericire sufletul de fiecare dată când văd un bătrân zâmbind. Are.. știi tu.. ridurile acelea adânci din colțul ochilor. Da, da! Acelea de expresie. Și sunt adânci și atââât de precise. Mai definite decât restul de pe frunte. Nț.. se vede de la o poștă că este un om care a râs mult la viața lui și că asta-i expresia lui preferată. Atât de frumos! Tu ce înțelegi prin "frumos"? Să fie cumva frumosul cu care te sufocă mass media în fiecare zi? Frumosul pentru tine înseamnă perfect? Operații menite să te facă defect în drumul fals spre acea perfecțiune? Frumosul înseamnă perfect simetric? Perfect așezat și neted? Hm. Probabil nu gândim la fel. E ca și cum vezi frumosul în asfalt. Drept, simplu, fără peripeții, rece, neclintit și peste care trecerea timpului nu se observă. Nu știu. Mie mi se pare mai frumoasă pădurea. Copaci așezați la distanțe deloc egale. Pământ denivelat de ploi și pași apăsați. Presărat cu sute de plante, adăpost pentru zeci de viețuitoare gata să fie găsite și admirate. Păduri pline de căprioare și arici care-ți blochează neașteptat drumul. Te enervează, dar tot le faci o poză. Greieri cu cântec fermecat după miezul nopții. Și tu! Nu-i așa că ai cei mai frumoși părinți din lume? Unde le-a trecut frumusețea? Nu știu la alții cum stă treaba, dar eu iubesc ochii albaștrii ai maică-mii, ridurile din colțul ochilor al lui taică-miu, mâinile lor muncite și pătate de timp. Pur și simplu mama e frumoasă la 60 de ani și fără să aibă fundul lui Kim. Cam cât de tare-i asta?

Ai uitat cât de puternică ești? Păcat.

Sunt momente în viață când uiți cât de puternică ești. Sunt momente în viață când primești atât de puțin, încât ai ajuns să crezi că doar atât meriți. Sunt momente când oamenii din jur îți repetă atât de des cât de mică ești, încât ai ajuns să-i crezi. Ei, lasă. Te-a luat doar valul. Ai uitat cine ești, de fapt. E doar o zi proastă, nu o viață urâtă. Nu există experiențe nepotrivite, ci doar oameni nepotriviți. Oameni care trec prin viața ta, nu să rămână, ci să te învețe ceva. Să te ajute să vezi mai clar ce-ți dorești și ce nu. Cum e bine să fii sau nu. Care te fac mai puternică. Unii încurajându-te, iar alții rănindu-te. Dar ai uitat de frumusețea ta, ai uitat de frumusețea unui nou început. Ai uitat că o poartă închisă, deschide mereu alta, spre orizonturi mult mai largi. Doar trebuie să ai încredere în ziua de mâine. Soarele răsare chiar și după cea mai lungă noapte. Ai uitat că a fi un suflet bun într-o lume care mai mereu îți dezamăgește așteptările, nu înseamna slabiciune, ci curaj. Nu toți sunt ca tine. A-ți păstra speranța arată cât de puternica ești, de fapt. Atunci când vrei să crezi din nou în bunatatea oamenilor, chiar și după ce ți-au distrus vise, arată cât de specială ești. Îți va aduce alături, în final, oamenii de care ai nevoie. Oamenii care merită să fie în preajma ta. Cuvintele omoară de cele mai multe ori. Și ți-e frică de ele. Ți-e frică de cei care-ți cunosc slăbiciunile și nu vor ezita nici o clipă să le foloseasca împotriva ta. Ca pe o armă ce nu mai epuizeaza gloanțele niciodată. Da, draga mea. Dar asta fac doar oamenii slabi. Rănesc intenționat în momentul lor de slăbiciune, crezând că se vor hrăni, umilindu-te. Sunt oameni atât de slabi, încât calcă în picioare iubirea pentru a avea satisfacția unor cuvinte menite să te doară. Însă o femeie puternică va alege blândețea întotdeauna. Și când puteai să juri că te vor lăsa fără suflare, ghici ce? Fii fericită! Dacă sunt oameni ce vor să te doboare, înseamnă ca ești cu mult deasupra lor. Și dacă le-ai răspunde cu aceeași monedă?! Exact. Te-ai coborî la nivelul lor. Și-atunci te aștepti să te lovești de perete, sigură că nu ai cum să-l dobori. Sigură că ai să te lovești și ai să cazi la pământ, răpusă de durere. Dar ai uitat că în jocul tău, tu ești mingea de demolări. Dacă ai vrut să mă izbești de perete, n-ai decât să-l privești cum se dărâmă. Tu ești cea care ramane în picioare mereu. Nu este decât o caramidă, draga mea. O caramidă de care te-ai folosit să te clădești pe tine, ca om. O simplă cărămidă, pusă lângă alte mii, așezate cu grijă dinainte. Și care dacă, privind în urmă, chiar nu se potrivește, o poți strivi foarte ușor cu un ciocan. E atât de simplu. O scoți și așezi alta care sigur se potrivește mai bine. Nimeni și nimic nu este de neînlocuit. Mai ales cand știi foarte bine ce meriți și cine merită tot ceea poți să oferi. Easy come, easy go. După orice furtună, de multe ori doar fundația rămâne în picioare. Și aceea ești TU. Cărămizile le poți schimba oricând.

Sunt câteva lucruri pe care le ador în viata asta. Unul dintre ele ești tu.

 Ador că mă trezesc fără tine și găsesc biletul cu ”Bună dimineața, te aștept să mâncăm împreună în locul tău preferat!„ Ador cum îți ții fruntea lipită de a mea înainte să adormim și-mi vorbești cu privirea. Când mă suprinzi cu câte o îmbrățișare, ador să-ți simt respirația pe gâtul meu. Îmi vreau fluturii din stomac înapoi. Cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut. O combinație perfectă dintre sensibil și puternic. Ne certăm mereu pe cine are cei mai frumoși ochi, și mă lași să câștig mereu. Adevărul este de fapt altul. Tu ești frumos, iar eu, nebună de legat. Așa am reușit să te aduc înapoi la viață, nu ? Știi ce-mi place cel mai mult? Când îți aprindeai țigara și nu reușeai să-ți pui bricheta mai repede în buzunar. Te înconjura un fum gros, iar tu îți ridicai sprânceana, arogant și deranjat. Eram îndrăgostită nebunește de Johnny Depp, până să te văd de câteva ori în ipostaza asta. Și-apoi m-am îndrăgostit de tine. Ah, și mai place și cămașa ta, aia neagră. Ce film frumos ești.. Ador că m-ai văzut dincolo de aparențe și mi-ai atins sufletul. Iubesc că mă asculți, iubesc că m-ai pus mereu pe primul loc. Mereu ții minte ce-mi doresc, ce-mi place și.. cum. Ah, iar imi vreau fluturii înapoi. Mulțumesc că ai crezut mereu în mine și m-ai ajutat să devenin cea mai bună variantă a mea. Mi-ai amintit cât de curajoasă sunt de fapt. ”Nu pune la suflet ce zic alții. Să nu te intereseze, să crezi în tine și atât!” Mă simt femeie la brațul tău. Și mândră, să știi. Mă simt cea mai frumoasă din lume și-mi place că mereu suntem cei mai frumoși din încăpere. Nu din cauza rochiei mele sau al costumului ales cu grijă de tine. Noi doi radiem, pe zeci de kilometri. Fericire si caldură. Nu știi deloc să dansezi, împiedicatule! Dar iubesc când o faci pentru mine. Ce-avem noi, e mai mult decât dragoste, e magie. E ciudat cum poți face tristețea să dispară într-o secundă. Cum mă faci să mă simt protejată doar ținându-mă strâns la pieptul tău. Cum îmi dai căldura familiei atunci când razi cu mine până în zori. Cum devii cel mai de nădejde prieten atunci când mă asculți. Acum nu-mi mai este frică noaptea, când visez urât. Am cel mai bun adversar la macaua, chit că-i 4 dimineața, și cel mai bun aliat când vine vorba să-mi alung monștrii de sub pat. Sunt câteva lucruri pe care le ador în viața asta. Unul dintre ele ești tu. Iar restul.. sunt tot legate de tine!

Daca ai câștigat o dată la Loto, nu mai e nevoie să joci a doua oară.

Cu iubirea e ca la loterie. Miza e atât de mare, încât nu te poți opri din jucat. Deși ești dezamăgit în repetate rânduri, nu te lași bătut și tot încerci, încerci, încerci. E totul sau nimic. Unii renunță să mai joace pentru că, după două încercări eșuate, nu mai cred că vor câștiga jocul ăsta. Alții joacă, dar cu ideea ca nu vor câștiga niciodată. Pur și simplu o fac, de plictiseală, poate, poate. Alții nici nu speră să câștige, o fac doar din dorința de a se distra. Și se distrează, frate! Mai sunt si cei care nu reușesc să prindă premiul cel mare, dar l-au câștigat pe cel secundar și.. nu se pot plânge. Se putea și mai bine, dar se descurcă cu ce au. Cel puțin pentru o perioadă de timp. Apoi vor trebui să intre din nou în joc, pentru că au dat de gust. Și mai sunt și cei care au câștigat. De ce cred că iubirea este ca o loterie? Pentru că nu ai nici un plan exact pe care trebuie să-l urmezi ca să câștigi. Nu prea ai nici o strategie pe care o poți aplica să ajungă la tine premiul mai repede. Știi doar că miza e atât de mare, că te va rezolva pe viață. Trebuie doar să încerci. Și da, adevărul este trist, unii chiar nu câștigă niciodată. Și nici nu au un motiv pentru care se întâmplă asta. Nu prea îți dă speranțe faptul că ți-am comparat sufletul pereche cu loteria, așa-i? Eu spun că depinde doar din ce unghi privești lucrurile. E un joc, de care te bucuri cu ochii închiși. Poți controla iubirea, așa cum poți controla un venit pe lună satisfăcător. Unii se pot juca și le pică din cer. Alții muncesc pe brânci pentru asta. De aici și speranța. Că mai există o cale, alta decât norocul chior. Și mulți câștigă. Într-un fel sau altul. Diferența sta doar în întrebarea de la finalul jocului, când ai premiul în fața ta. Și poate fi: “Doamne, ce-am făcut ca să te merit?” sau “Tu oare știi cât de mult am luptat ca să te pot ține acum în brațele mele?”

Sare pe rană.

Ai fost sarea de pe rănile mele. Eu așteptam un premiu pentru tărie și rezistență la durere, iar tu.. tu nici nu observasei. Tu știai că doare atunci când pui sare pe rană, dar mi-ai pus mie. Și apoi ți-ai pus și ție. Mă imobilizai pe un scaun. Mă forțai să te ascult cum te doare și-mi puneai mâna la gură când încercam să spun: “Și pe mine!” Te-am lasat să o faci de atâtea ori. Voiam să-ți demonstrez că sunt tare. Că eu merit. Că sunt puternică. Să demonstrez că pot.. Că pot trece de testul tău. L-am trecut. Și am aflat că nu a fost nici un test. Am aflat că fost doar un joc din care se hrănea mintea ta bolnavă. Era un joc sadic pentru tine. Pentru mine a devenit astfel masochist. Mulțumesc că m-ai învățat să-mi placă durerea. Am încercat sa-ți iau sarea din mâini și să-ți îngrijesc rănile. Să le bandajez și să le ajut să se vindece. Uitând între timp de ale mele, încă deschise. Asteptam să te vindeci tu. Ca mai apoi să le pot vindeca și pe ale mele. Nici măcar nu ți-am cerut ajutorul. Voiam doar să vezi. Voiam doar să fii fericit că uite, cuiva îi pasă de tine! Că acel cineva eram eu! Dar n-ai văzut dincolo de durere. Și tot ce ai făcut a fost să-ți dai bandajele alea nenorocite, jos, iar și iar. Ți le-am îngrijit de atâtea ori.. Iar tu le înlăturai tot de-atatea ori. Astazi m-am oprit. Știu că te doare. Doar ca și ale mele au început să sângereze mai rău ca niciodată.

Să lași mereu de la tine de dragul relatiei? Hai să-ti spun câte ceva despre respect.

Respectul. Cu toții vrem respect. Dar puțini știu cum să-l și ofere. Ba mai mult, cum să-l câștige. Pentru că respectul este un lucru pe care trebuie să-l câștigi, nicidecum să-l impui. Întotdeauna am crezut că orice relație se bazează în primul rând pe respect reciproc. Și mi s-a confirmat atunci când am văzut că în lipsa acestuia, dragostea nu a mai fost niciodată suficientă. În lipsa respectului, dragostea are de suferit. Degeaba iubești dacă nu ai suficient respect să-l asculți și pe cel de lângă tine. Dacă nu îi iei in considerare dorințele și nu îi respecți părerile. Da, dragostea are de suferit când cel de lângă tine nu te respectă suficient încât să accepte și alte variante decât ale lui. Iar atunci când faci ca el ca să ”nu existe discuții”, când trebuie să tot lași de la tine, să-ți lași dorințele sau opiniile deoparte pentru că deh, sârba lui alt model nu știe, tot ce faci este să-l încurajezi să nu te mai respecte. Când pleci la drum cu omul tău, trebuie să contezi cel puțin la fel de mult ca el în relația voastră. Tot lăsându-l pe el să cadă ca pisica în picioare, nu înseamnă că demonstrezi iubirea, deși știu că asta ți-e intenția. Tu doar prelungești și înrădăcinezi intenția lui de a te subestima și de a te păstra pe locul doi. În toate lucrurile astea trebuie să existe mereu un echilibru. Și nu, nu am spus că este greșit să lași de la tine. Voiam doar să punctez motivul pentru care faci asta. Dacă în urma unei dispute, că de-aici pleacă tot bâlciul, ați avut grijă să vă ascultați reciproc, v-ați exprimat fiecare opiniile, e mare lucru. Amândoi trebuie să cădeți de acord cu cea mai bună rezolvare, indiferent a cui a fost ideea. Celălalt ar trebui să-și lase egoul de atotștiutor pentru a accepta varianta cea mai BUNĂ PENTRU AMANDOI. Da, subliniez. Amândoi tre’ să ieșiți bine din afacerea asta. Însă atunci când ești nevoită să lași de la tine doar pentru că celălalt nu poate accepta că așa cum 2+2=4, așa poate face și 1+3, nu cred că ești bine unde ești. Când trebuie să lași de la tine doar pentru ca el să fie fericit, doar ca să fie cum a vrut el, pentru a zecea oară săptămâna asta, atunci nu aduci nici un beneficiu relației, nici un plus, ba dimpotrivă. Doar ce ai fost luată de proastă, draga mea. Doar ce ai fost prinsă în plasă și dacă nu conștientizezi acest lucru, te vei adanci din ce în ce mai mult. Vei fi nevoită să faci compromisuri din ce în ce mai mari, fără a mai primi ceva înapoi. Și măcar de-ai fi apreciată pentru asta. Dar nu. Domnul le ia ca atare. Pentru că din dorința ta de a face lucrurile să meargă, ți l-ai învățat așa: prost. ”Îmi cer eu iertare, chiar dacă nu am greșit, pentru că relația este mai importantă!” Serios?! Nu, dom’le. Fiecare trebuie să aibe minimul de respect și empatie pentru celălalt, încât să recunoască unde a greșit. Să-i arate celuilalt că-i pare rău. Să realizeze că l-a rănit. Să-l asculte, să bage la cap, tocmai pentru a nu se mai întampla a doua oară. Să puteți duce relația departe. Asta-i și ideea, nu? Dar dacă tot ierți de dragul relației și de frica unui alt conflict? Dacă ții în tine, răbufnești cu capul în pernă și-i sari în brațe ca și cum nu ți-ar fi greșit cu nimic? Ba mai mult, disperată că-l pierzi? Tu ce crezi? Că nu-ți va mai greși a doua oara? Oooooo, ba da! Înzecit, draga mea. Înzecit! Așadar, găseșe-ți un om lângă care să simți ușurința și confortul de a-i spune ce simți atunci când dă cu bâta-n baltă. Respectă-te suficient de mult pe tine, încât să nu te mai mulțumești cu firmituri. Caută un om care este receptiv și te ascultă, tocmai în scopul de a se revanșa față de tine, de a repara. Un om care recunoaște unde s-a greșit, fără prea multe demonstrații, nervi întinși și muncă titanică de convingere. Fără să irosești șiroaie de lacrimi pentru a fi, într-un final, credibilă, în ochii lui. Dacă ești și norocoasă. Că mai era și o vorbă: ”Când un om îți spune că l-ai rănit, deja nu mai judeci tu dacă l-ai rănit sau nu.” Despre asta-i vorba cu empatia. Despre asta-i vorba cu respectul. Despre asta este vorba de fapt si cu iubirea. Dacă te iubește, atunci nu există nici un motiv pentru care tu să contezi mai puțin decât el. Nici unul! Dacă ești mereu pe locul doi, e simplu: nu te respectă. Și ce bărbat ai văzut tu îndrăgostit nebunește de o femeie pe care nu o respectă, pe care nu o admiră? Ah da, poate îi e drag de ea, că-i mai spală două vase și știe să gătească aaaproape ca mă-sa.

Ai promis ”Pentru totdeauna!”

Dacă aș fi știut, nu ți-aș mai fi păstrat atât de mult timp jumătatea ta de pat. Nu mi-aș mai fi construit toată lumea în jurul tău. Nu ți-aș mai fi dat sufletul și visele mele. Ți-aș fi dat doar o parte din ele, însă mi-ai promis că noi vom face parte din cei care vor reuși, așa că ți-am dat tot. Și ai plecat cu tot. Și am rămas cu nimic. Gol patul, goale nopțile, goală ceașca de cafea, gol paharul cu vin, gol pachetul de țigări, goală mintea, gol sufletul. Trebuia să-mi fi spus că nu te poți ține de promisiuni. Trebuia să mă fi lăsat să plec atunci când am început să simt și eu asta. Dar m-ai întors cu încă altele zece. Atât de frumos ambalate, jurate cu lacrimi în ochi și cu mâna strânsă în jurul inimii. Nu m-aș mai fi implicat în luptele tale ca și cum ar fi fost ale mele. Acum te las să alegi singur între bine și rău. Ți-ai dorit, dar n-ai putut. Și ți s-a tăiat, pe românește? De mine sau de neputința ta? Și ai spus c-ai să pleci. Asta a fost ultima dată când te-am mai crezut. Și prima dată când te-ai ținut de cuvânt. Înțeleg. Știu că n-am mai putut să ofer la un moment dat. Dezamăgirile și speranțele false epuizează un om. Și-l lasă fără puterea de a mai oferi ceva. Era rândul tău să asculți, să sfătuiești și să-mi repeți că va fi bine. Cât să mă pun înapoi pe picioare. Eu făcusem deja asta. Dacă acum ceva timp, cineva ar fi venit să-mi spună că am să rămân fără tine, l-aș fi nenorocit cu bătaia și l-aș fi urât din tot sufletul. Cine se crede, de unde știe, de unde asemenea aberație?! Toți greșeau, iar eu știam mai bine decât toți că nu e așa, pentru că tu mi-ai promis “Pentru totdeauna!”.

De ce arată femeia altuia mai bine decât a ta?

 De ce arată mai bine femeia altuia decat a ta? Pentru că el știe să aibe grija de ea. Are un zambet mai frumos și mai molipsitor pentru că i-a dăruit florile ei preferate dis-de-dimineață. Sau poate a trezit-o cu o cafea vanilată la pat, în cana ei preferată. Pășește mai sigură și mai încrezătoare pe stradă pentru că are acasă pe cineva care o încurajează permanent. Îi amintește clipă de clipă cât de puternică este și nu o lasă deloc să clacheze în fața greutăților vieții. E mai curajoasă și își asumă riscuri? Pentru că barbatul ei nu o va lasa niciodată să cadă. Ba mai mult, o va ridica de fiecare dată când se va întampla asta. Privește îndrăzneț spre viitor si pare de neoprit? Pentru că cineva crede în visele ei, o ascultă și o încurajează să nu renunțe niciodată. Îi stralucesc ochii? Pentru că bărbatul ei nu o lasă nici o clipă să uite cum e să râzi copios. Îi amintește mereu că o zi în care nu ai râs, este o zi pierdută. Este pur si simplu mai frumoasă? Pentru că iubeste, pentru că este fericită. Pentru că este iubită și cineva o face fericită zi de zi. Este mereu îngrijită, dichisită și la patru ace? Pentru că bărbatul ei are grija mereu să o observe, să-i observe eforturile și nu uită să-i spună cât de frumoasa este! Ți se pare că iarba este mai verde de cealaltă parte a gardului? Pentru că este îngrijită mai bine!

Nu ai cum să suferi după un om care te-a epuizat. Chiar și pentru a suferi, ai nevoie de energie, nenică!

 Chiar trebuie să ai un minim de energie pentru a suferi cu acte în regulă. Să poți mesteca acele cu gămălie și să duci durerea înțepăturilor. Dar când ai epuizat tot? Ia-o de unde nu-i. Probabil ai consumat-o deja, plângând în nopțile când el adormea cu spatele la tine. Probabil s-a dus când a trebuit să te ridici singură și să te aduni. Obositor să tot vezi că nu a fost nimeni să-ți întindă o mână de ajutor sau o pătrățică de ciocolată. A trebuit tot tu să te ridici din pat, să-ți ștergi lacrimile și să mergi până la nenorocitul ăla de magazin. Sunt sigură că te-a obosit să tot asculți la infinit aceeași placă. Aceleași nemulțumiri, aceleasi reproșuri, aceleasi aduceri-aminte că nu ești suficient de bună. Obositor a fost și să aștepți. Aprecieri, recunostință, respect. La fel ca așteptarea să vină și rândul tău într-un final. Să fii ascultată, să contezi, să-ți fie luat în serios strigătul de ajutor. Și n-a venit. N-a mai fost loc. Te-a sleit de puteri și rolul de supereroină, pe care ți l-ai însușit ca la carte. A trebuit să salvezi, până te-ai îngropat pe tine. Pâna ai uitat că și tu ai nevoie să fii salvată. Te-a lăsat fără energie să-l tot pui mereu pe primul loc, pentru că nu ai de ales. Te lasă fără energie să vezi că oricat de mult ai da, tot se cere, și se cere, și se cere la infinit. Fără a mai primi ceva înapoi. Să mai și fii învinovățită pentru faptul că nu mai poți lupta? Cireașa de pe tort. Pentru că tot cere în continuare și nu te-a luat în seamă când ai spus: ”Nu mai pot!” Tot ai încercat să aduci la viață un lucru care a murit demult? Da. Pare, ce-i drept, obositor.

Locul femeii este la cratită? Haha, ce fraier ești!

 Femeia și-a luat locul la cratiță doar pentru că, fizic vorbind, e mai ușor să învârți o lingură decât să tai lemne pentru sobă. Nu că am fi mai talentate la gătit sau ne face plăcere să taiem la infinit legume pentru ciorbă. Nu pentru că tu nu ai fi in stare să o faci. Să combini două linguri de sare cu apă și suc de roșii ca să-și iasă ceva.. cel puțin comestibil. Și nu pentru că, dacă dispare femeia din viața ta, ești pierdut și ai să mori, la propriu, de foame. V-ați băgat în cap ideea asta preconcepută și folosită din ce în ce mai prost. Măcar de-ar fi spusă cu drag, ca pe vremea când unii bărbații mai știau să repare o priză și erau mai puțin epilați pe picioare decât femeile, dar e spus deseori cu scopul de a denigra, de a subestima. Și e trist. Întotdeauna am fost de părere că mai presus de cuplu, un bărbat și o femeie trebuie să formeze o echipă. Așadar ea gătește, tu deschizi borcanele, ea calcă o cămașă, tu repari priza, ea bagă haine la spălat, tu bați cuiele cu ciocanul. Pur și simplu așa stă treaba. Că dacă ai sta tu la pus zarzavat pentru iarnă și ea ar tăia copaci, ar fi.. ciudat și nefiresc. E ca și cum ai pune o furnică să tragă la căruță și un cal să culeagă firmituri. Chiar are legătură cu forța fizică. Și ăsta e principalul motiv pentru care sarcinile au fost împărțite așa. Nu pentru că femeile ar fi vreo specie inferioară, demnă de închis în cușcă, că de-ar scăpa din lanț, ar încurca bunul mers al societății. Cam așa sună din gura voastră această categorisire, ”domnilor”! Problema pe care o văd eu în toată treaba asta e ideea preconcepută că “Vezi dom’le, locul femeii este la cratiță, că deh’ atâta știe să facă bine”. NU! Știe să facă multe, și știe să le facă la fel de bine. Că cică așa ai văzut la mă-ta și la tac-tu. Păi da, ca atunci existau sarcini împărțite. Mă-ta îi facea fasole cu cârnați, și tac-tu dădea la sapă în curte, apoi repara televizorul. Acum singurul motiv pentru care ar trebui să-ți fac eu fasolea e ca să nu-ți strici manichiura proaspăt făcută la salon, ”bărbate”, iar dacă ni se strică telecomanda e panică mare în casă. Sunt acei bărbați care nu prea mai au nici o cunoștință despre cum se ține o gospodărie în picioare. Și cum habar nu au ce presupune să menții o curățenie de poți linge macul de pe jos. Se obișnuiesc așa, uită să mai aprecieze, apoi mai iau și lucrurile de-a gata. Nu boss, nu-i spune că locul ei e la cratiță, când tu nu știi să schimbi două becuri. Lucrurile și vremurile s-au mai schimbat. Înainte erau foarte bine delimitate activitățile specifice unui bărbat și cele specifice unei femei. Acum nu prea. Toată lumea stă frumos la bloc, chiar și la casă găsești meșteri care să-ți contruiască sau să repare chestii. La războaie nu mai mergeți. Armata nu se mai face. Epilatul pe picioare se face din ce în ce mai des. Ce mai, ați devenit niște adevărate prințese. Și-atunci, de unde gura atât de mare că ”locul femeii e la cratiță”? Că tu în timpul ăsta faci.. ce? Ori te uiți la meci, ori te joci pe telefon. Și nu-mi vinde rahatul cum că vii obosit de la muncă. E secolul XXI, nenică, și femeia face același lucru. Și-ajunge la fel de obosită ca și tine. Așadar dacă locul femeii e la cratiță, locul tău e fix lângă ea. Dacă ești bărbat adevărat, o faci pentru că o iubești și ai înțeles cum stă treaba în zilele noastre, iar dacă ești pizdificat, mna, asumă-ți rolul de cea mai tare colegă de apartament și.. ce să zic, ar trebui să fie amuzant să gătiți împreună.

Ziua în care m-am săturat de fumul gros de tigară din dormitor și am ieșit afară să respir aer curat.

 Astăzi am zis “Gata!”. Astăzi mi-a ajuns și am spus “Destul!”. Oricum nu puteam duce mai mult de atât. Nu mai pot duce atât de mult amar. Nu mai pot merge ținându-mă de pereți. Nu mai suport să văd prin ceața lacrimilor. Îmi doresc să văd clar din nou. Mi-e dor să văd culorile. Mi-e dor să privesc cerul din nou. Și mai ales, mi-e dor să-l văd fără nori. Mi-e silă de imaginea distorsionată văzută printr-o sticlă de vin ieftină. Am auzit că alcoolul e otravă. Și-am fost de acord că-l beau pentru că sunt lucruri în mine pe care vreau să le omor. Și asta am făcut. Mai mult de atât ar fi trebuit să mă distrug pe mine. Și nu meriți. Uitasem o vorbă pe care mi-o spunea mama mereu: “Cine te face să plângi nu merită lacrimile tale, iar cine merită, nu te va face să plângi.” Dar uite, nu poți rămâne rațional în unele momente. Nu prea îți poți auzi gândurile când sufletul îți urlă disperat. Trebuie să-l lași, să-și ducă spectacolul la bun sfârșit. Pentru că eu singură l-am dus acolo, l-am deschis, ți l-am pus în mâini, deși trecutul m-a avertizat deja ce vei face cu el. Astăzi e ziua în care am încetat să-mi mai fie milă de alții, mai mult decât mi-e milă de mine. M-am atacat singură și mi-am intoxicat mintea, încercând să găsesc răspunsuri care să te scuze în continuare pe tine. Să găsesc o variantă prin care să te iert, învinovățindu-mă pe mine, fără pic de milă. Pedepsindu-mă fără milă. Pentru ce? Nici eu n-am găsit un răspuns. Și-atunci am inventat unul: pentru că am iubit mai mult decât ar fi trebuit. Pentru că am sperat că lucrurile se vor schimba. Pentru că am crezut în bine acolo unde nu exista așa ceva. Dacă am început prin a mă minți singură, așa am să o și închei.

Ochii care nu se văd, se uită. Sufletele, nu.

Da, nu te-am mai văzut de ceva timp. Poate ți-au mai apărut câteva riduri în colțul ochilor. Poate ți-ai schimbat modul de a-ți aranja părul și te-ai gândit să-ți lași barba să mai crească puțin. Ochii care nu se văd, se uită. Adevărat. Chiar nu mai țin minte dacă ochii tăi sunt căprui mai închis sau mai deschis. Niciodata nu priveam atent, dar mă uitam mereu prin ei ca să ajung să-ți văd sufletul. Da.. nu mi-i amintesc foarte clar, dar știu cum mă devorai din priviri, ca pe desertul preferat. Sufletul, în schimb, nu ți l-am uitat. Nu am uitat cum m-ai iubit, nu am uitat fluturii din stomac. E de-ajuns să-ți aud numele întâmplător, prin mulțime, ca să-i simt din nou. Nu țin minte cu ce parfum te dădeai, dar nu am uitat parfumul pielii tale. Uneori, îl simt și acum pe pernă, și nu mă lasă să dorm. Nu mai țin minte care au fost ultimele noastre cuvinte atunci când ne-am vorbit ultima dată, dar îmi amintesc atât de clar cum sună vocea ta. Cum era nevoie să o aud doar câteva secunde și imediat răsărea soarele. Atunci știam amandoi că eram fericită. Nu-mi amintesc dacă dimineața voiai cafeaua cu o linguriță sau două de zahăr, dar îmi amintesc cum făceai dragoste cu mine la primele ore ale dimineții. Parcă ne vedeam pentru ultima dată. De parcă nu mai exista nimic în jurul nostru. Nu țin minte să-mi fi fost vreodată frică atunci când eram în preajma ta. Dar cu toate astea, mai mereu, inima stătea să-mi sară din piept cu cât te apropiai mai tare de mine. Nu-ți țin minte ochii, din nou, pentru ca evitam să-i privesc. Mi-i închideam ca să-ți simt buzele mai intens. Să-ți simt gustul și iubirea mai puternic. Ochii care nu se văd se uită. Dar mâinile care s-au atins noapte de noapte, nu. Brațele care s-au strâns atât de puternic, de parcă nu s-ar mai dezlipi vreodată, la fel. Buzele care s-au sărutat zeci de ore până uitai să mai respiri, rămân acolo. La fel și două suflete care s-au legat. Care au renunțat să mai fie două, pentru a deveni unul. Ei bine, alea nu se uită niciodată.

Și cel mai trist e că.. am uitat de ce te-am iubit!

 Când iubești te legi de orice speranță. Vezi potențialul în omul de lângă tine și speri să creșteți frumos împreună, să evoluați spre bine și să nu vă mai întoarceți vreodată la rău. Însă atunci când unul trage înainte și celalalt rămâne în trecut, te îmbeți cu apă rece. Și-ar trebui să-l lași în trecut. Și să-i respecți dorința de a rămâne acolo. Și-așa vine momentul în care se duce iubirea. Pentru că te-ai săturat să tot aștepți să fugă din trecut și să vadă cât de mult îl vrei în viitorul tău. Când iubești, vezi doar binele. Chiar și în întuneric, tu vizualizezi în mintea ta lumina de la capătul tunelului. O vizualizezi atât de clar și o urmezi. Atât de mare e dorința să ajungi la mal, în loc sigur, atunci când apar ape tulburi în mijlocul oceanului. Refuzi să vezi ce-i rău și privești doar binele. Nici nu-i de mirare că astfel se tot acordă șanse la infinit, până la prostie și naivitate. Vezi omul de lângă tine la un nivel atât de înalt, chiar mai presus decât tine. Pentru că îl iubești mai mult decât pe tine. Și de cele mai multe ori, chiar și o firmitură apare ca o întreagă fabrică de patiserie, prin ochii tăi. Unii sunt într-adevăr comori, însă alții chiar sunt doar firmituri. Atunci când iubești, îl vezi pe celălalt ca pe cel mai de preț și voloros lucru pe care Dumnezeu l-a adus în calea ta. Și îl iei așa, și cu bune și cu rele. Dacă nu crede în el, crezi tu pentru amandoi. Când nu se consideră suficient de bun, îl forțezi să se vadă prin ochii tăi. Să se iubească prin inima ta. Când vine dintr-o lume toxică îl lași să respire aer curat prin plămânii tăi. Până uiți să mai respiri tu. Ii lași tot aerul tău și toată ființa ta. Da, atât de mult iubim. Și ar trebui să o facem să merite și să nu uităm că, dacă va pleca, o va face fără tine, dar va lua tot universul tău. Dacă mintea își pune semne de întrebare, n-ar trebui să mergi mai departe. Pentru că adevarul este că totul s-ar putea sa fie doar în mintea ta. Și ar trebui să te trezești la realitate. Iubirea amplifică speranțele. Te încurajează să vezi doar binele, să ierți chiar și acolo unde e călcat tot în picioare, să dai șanse unde deja s-a terminat filmul. Dar abia atunci când iubirea dispare, abia atunci reușești să privești adevăratul “el”. Cine este și ce vrea. Te uiți în ochii lui, sperând să găsești căldura și familiarul de altădată. Și nu vezi decât un străin. Vezi doar unul din mulțime. Doar un om care nu mai înseamnă nimic. Care ar putea să-ți facă rău ca oricare alt străin, dacă te vede noaptea, singură pe stradă. Poate unul de care ar trebui să te ferești. Și-atunci e trist. Pentru că uiți de ce l-ai iubit. Când iubirea dispare, te întrebi cum de ai crezut în binele dintr-un om care-ți făcea rău. De ce chipul lui era primul lucru pe care voiai să-l vezi dimineața. Știi doar de ce îți apare de fiecare dată când vrei să adormi. Și ai vrea să dispară, să poți scăpa în final de insomnii. E atât de trist.

Suntem facuti din sticle de vin în seara asta. Și sticla nu rezistă, e prea fragilă.

Suntem facuți din sticle de vin în seara asta. Și sticla nu rezistă, e prea fragilă. O poveste ridicolă, care se ia la kilogram. El mi-a zis că nu-și mai simte fața, iar eu i-am zis că nu-mi mai simt inima. De asta sunt astă seară într-o încăpere plină de fum și oameni. Îmi tot repetai încontinuu că sunt frumoasă. Și mi-ai cerut prietenia, clasic, frumos, cum se facea în clasele gimnaziale. Măăăi! Tu mă vrei aici pentru toata viața, ori vrei ceva ce.. în cazul de față ar încălca articolul 218 al Codului Penal. Dar mie îmi plac, în schimb, tatuajele tale. Tu ai să-mi faci bine ochilor în seara asta, nu inimii. Uimitor de câte ori mi-ai spus cuvântul “întotdeauna” în câteva ore. Mai mult decât și-ar fi dorit-o experiența mea cu tine. Ce de îmbrățișări sălbatice! Câte jurăminte emoționante! Cred că am și plâns cel puțin o dată. În fine, vreau să merg spre casă. Când am plecat, n-ai înțeles de ce dau cu piciorul unei posibile relații de dragoste.. ca în povești. Din gura ta ieșeau toate miasmele pe care un om le poate suporta fără să leșine. Și toate aburelile pe care o femeie le poate auzi fără să izbucnească în râs. Ți-am zis că duhnești a alcool. Suntem facuți din sticle de vin în seara asta. Și sticla nu rezistă, e prea fragilă. Astfel merg lucrurile în marș forțat atunci când sudul dorește nordu. Și invers. Îmi amintesc ca acum noaptea rece, fumul de țigară ce-mi era îmbibat în cămașă, râsetele ostenite ale oamenilor din jur, zidurile înalte ce-mi arătau drumul spre casă. Dar iată-mi curajosul, cum aleargă, împleticindu-și picioarele, după mine. M-ai întrebat intrigat: “Cum adică din sticlă? Adică o să ne spargem des?” Iartă-mi râsul isteric, dar s-a potrivit de minune replica ta. Ne-am întâlnit sparți, de asta nu-ți simți fața. De asta, n-am să te mai țin minte mâine.

Femeie, un mesaj scurt, special pentru tine, de 8 Martie.

 De ce scurt? Pentru că doar vreau să-ți amintesc câteva lucruri. Lucruri pe care le știi deja. Vreau în primul rând să îți amintesc cât ești de puternică. Vreau să-ți amintesc cu câtă eleganță poți trece peste orice obstacol ar apărea în viața ta. Amintește-ți să privești în pământ doar pentru a-ți admira pantofii. Pantofii ăia cu toc ce-ți fac cele mai lungi și frumoase picioare. Pantofii ăia atât de incomozi, dar care merg bine cu rochia aia neagră, de vrei să o porți în seara asta ca să-l faci să se simtă cel mai mândru cu tine de mână. Cel mai mândru lângă tine. Să te vadă cea mai frumoasă pentru el. Și dacă nu ți-o spune, sunt eu aici să-ți amintesc. Ești frumoasă! Cum să nu fii? Când te dai cu rujul roșu, o transformi într-o adevărată artă. Cu câtă precizie și răbdare stai tu în fața oglinzii, ore întregi, să faci cea mai perfectă linie de tuș. Cu câtă determinare vrei să ascunzi cearcănele de la nopți întregi nedormite de la ultima voastră ceartă. Vrei să-l lași să vadă doar că îți lucesc ochii poate puțin mai tare decât de obicei. Ah.. și cu câtă sfințenie păstrezi secretul. Vreau să-ți amintesc și cât de deșteaptă ești. Cât de descurcăreață și cum faci față cu brio la orice problemă apare în viața ta. Chiar dacă te sperii sau te închizi în baie să poți plânge pentru câteva minute, atunci când te sinți copleșită. Știu că nu e ușor să faci zece lucruri deodată și să te dedici sută la sută pentru fiecare în parte. Dar cine se întoarce cu cel mai frumos zâmbet, înapoi, pe terenul de luptă? Tu. Da, atât de puternică ești! Vreau să-ți amintesc să nu uiți cât valorezi. Să nu uiți că meriți tot ce-i mai bun pe lume. Pentru ca știi să iubești atât de frumos și de curat. Că știi să asculți și să dai cea mai caldă mângâiere. Că știi măreția unei îmbrățișări sau al unui sărut pe frunte. Că ai curajul să-ți lași sufletul dezgolit în mâinile bărbatului tău, chiar dacă ai fost rănită de zeci de ori înainte de el. Pentru că tu nu renunți la speranță. Nu renunți orice ar fi. Pentru că tu crezi cu toată puterea în iubire. Și știi că ea poate schimba tot. Vreau să-ți amintesc că nimeni nu reușește să ofere iubire mai profund decât tine. Și bărbatului tău, copiilor tăi, chiar și florilor pe care le uzi zilnic cu grijă și cărora știi că trebuie să le zâmbești, să nu se ofilească. Vreau să-ți amintesc să ai încredere în tine. Să crezi în faptul că dacă cineva îți pune ambiția la încercare, poți muta munții din loc. Hai că n-a fost un text scurt. Uitasem, femeie, că ai o listă infinită de calități pe care voiam neapărat să ți le amintesc astăzi. Dacă ai uitat și tu, atunci eu ți-l las aici, să-l mai citești și mâine. Ah, și voiam să-ți mai amintesc să zâmbești!

Te crezi șmecher?

 Dintotdeauna am fost împotriva violenței. În general. Și între bărbați, și între femei, și între om și animal. Dar cel mai tare m-a deranjat violența unui bărbat asupra unei femei. Pentru că sunt niste ipocriți. Ai ales-o pe ea, dintre toate, să-ți fie alături. Să parcurgi călătoria vieții alături de ea. I-ai promis că o vei iubi, că o vei proteja. Că brațele tale mari și puternice le vei folosi doar pentru a o ține la piept când îi va fi frică de întuneric. Când îi va fi teamă de oameni răi, promițându-i că tu nu ești unul dintre ei. Că vei folosi forța doar ca să-i arăți cât de tare o poți strânge în brațe. Cât de repede o poți ridica atunci când cade. Că hai să fim serioși, nenorocitul ăla de borcan și-l desface și singură imediat ce a învățat cum stă treaba cu depresurizarea capacului. Cu restul chiar se descurcă, “super-eroule”! Nu ai menționat nici o clipă că toată sălbăticia ta, ai s-o muți din pat, de la dorința de a-i da un orgasm de neuitat, la a o face să-i frică de tine, în miez de noapte. Da, nu are nici o șansă în fața ta dacă vă puneți la un joc de skandenberg. Asta te face pe tine să te simți puternic? Asta te face să te simți superior? Că deții comtrolul? Nu ești decât un om slab. Ea este de mii ori mai puternică. Pentru că reușește să zâmbească după o noapte întreagă de plâns. După ce și-a șters mâinile și sufletul de noroiul cu care le-ai pătat. Te crezi șmecher? Nu ești decât un fraier. Un om limitat și mai ales, plin de frustrări. Un om de nimic ce merită izolat în padure, ca un animal scăpat de sub control ce e. Și fraieră mai este și ea, dacă alege să mai trăiască langă tine vreo clipă. Câteodată ai nevoie de coaie ca să fii femeie. Și să pleci. Așa poate îți învață și bărbatul ce înseamnă, de fapt, să ai coaie cu adevărat. Ești doar un ipocrit. O iubești, doar că trebuie să învețe care-i este locul? Locul ei este la pieptul tău, idiotule, nu în pumnii tăi. Când ai pus-o să-și așeze obrajii în palmele tale, credea că te referi la cu totul altceva. Dacă i-ai promis o viață liniștită alături de tine, atunci de ce urli ca un descreierat? N-ai nevoie de o casă în sânul unei familii, ci de o casă de nebuni. Nu o meriți. Pentru că îți bați joc de ea. Și ești atât de fraier și de încrezut, că nici nu poți vedea asta. Ironic este faptul ca bărbații, în general, implicit cei din cazul de față, se trezesc să vorbească despre onoare. Ai verificat DEX-ul în ultima perioadă? Ai fi găsit sinonime de genul “integritate morală”, “corectitudine”, “demnitate” sau “respect”. Dar ce poți cere de la un ipocrit? A avea onoare este un dar scump, nu-l poți aștepta de la oameni ieftini.Prietene, nu te poți bate cu ea pentru o luptă pe care trebuie să o duci singur, cu tine. Dar pentru asta trebuie să fii puternic. Dar ce poți cere de la un om slab? Te crezi șmecher? Afla că nu ești decât un ratat.

Nici ca viciu nu te-ai descurcat

Voiam să mă las de țigări și de tine. M-am lăsat doar de tine. Nici măcar ca viciu n-ai făcut treabă bună. Mai aprind cate o țigară din când în când, mă ajută să nu te mai văd că deh.. scot fum gros de-l poți tăia cu un cuțit. Să nu te mai văd cum stai încă pe fotoliul din sufragerie. Ca o stafie flămândă. N-am crezut vreodată că o fantomă poate la un moment dat să nu mă mai sperie. Dar în schimb să mă dezguste? Mai rău decât a doua scrumieră plină de chiștoace și o gumă mestecată deja. Am vrut să învăț ce înseamnă iubirea, nu ura și nici disprețul. Am vrut să gust din prețuire, nu din umilire. Mi se încleștează maxilarul și aproape că-mi încrunt toată fruntea de amar ce e. Ca un paracetamol lăsat să se topească în gură ca un mentosan. Ești ca o pastilă de-aia nasoală, de-i dai și cu apă și Cola și tot îți rămâne în gat. Amar. Ca mucegaiul. Ca igrasia aia proastă de tot o cureți și nenorocita aia tot apare printr-un colț al casei. Și nu dispare. Cred că mă și mut. Să nu uit să-mi iau țigările. Dar pe tine te las să bântui acolo în continuare. Mai bine o tuse urâtă dimineața decât o inimă bolnavă, fără puls și o minte înnebunită de tot. Că asta fac stafiile, se distrează înnebunind oamenii. Doar că mie nu mi se mai pare amuzant demult.

Urăște-o cât ai nevoie până să fii bine din nou, doar că te rog, când trece, să-ti aduci aminte de ce ai iubit-o.

Nu.. despărțirile nu sunt deloc și niciodată ușoare. Chipul pe care îl adorai dimineața, acum să-l urăști atât de tare? Mâinile pe care le sărutai, acum să le zdrobești în pumni? Ochii pe care îi iubeai, că trebuie să recunoști, avea cei mai frumoși ochi din lume, să-i încarci acum cu lacrimi? Și vorbele dulci se transformă în urlet și amar de anghinare. Nu o judeca. O urăști acum? Ea nu. Nu o va face niciodată, pentru că a iubit prea mult frumosul dintre voi, chiar dacă a ales să plece. Ați trăit cel mai dificil și cel mai frumos contrast.. și nu se va uita înapoi, decât zâmbind. Ai fost și cel mai aproape de ce își dorea, însă e o prăpastie mare între voi. Vă iubeați.. ca nebunii, de asta a fost și-asa intens, de-aici și focul ce arde acum mocnit și refuză sub orice formă să se stingă. Totul a durat însă.. până să intrați în contact cu realitatea. Aici și problema. Ați iubit prea mult să fiți cu capul în nori încât ați urât din răsputeri să fiți cu picioarele pe pământ. Un haos minunat. Frumusețea pură a sălbăticiei. Nebunia și energia unei catastrofe. Voi doi. Nu ai înțeles că ea nu a mai putut la un moment dat, nu ai ințeles de ce, și totodata de ce a refulat. A crezut că face față, dar s-a înșelat. Și tu la fel. Ironic, amândoi vroiați stabilitate, organizare. Ba chiar îndrăzneați să visați la un viitor împreună, poate o familie. Trebuia să vă echilibrați unul pe celalalt, dar vă hrăneați atât de tare viciile reciproc. Măcar unul dacă era mai stabil.. dar din păcate amandoi rebeli și pierduți,dar cu vise mărețe. Ea a înțeles asta, știa că liniștea lângă tine va fi în mijlocul tornadei. A crezut că e suficient de puternică, pentru amândoi, dar s-a înșelat din nou, iar tu ai greșit, nu ai ascultat-o când ți-a cerut ajutorul. Nu trăiești un vis urât, ba chiar ai trăit cel mai frumos vis. Nu ești singurul care a dat tot ce a fost mai bun. Amandoi ați făcut-o. Amandoi credeați că va ține pentru totdeauna. Copii nebuni și frumoși.. Niciodată un om dezechilibrat nu va avea relații echilibrate. Știi că te va urmări de la distanță și poate într-o zi vă veți întâlni din nou. Îi va fi tare dor de tine până atunci ! Urăște-o cât ai nevoie până să fii bine din nou, doar că te rog, când trece, să-ți aduci aminte de ce ai iubit-o. Ea nu va uita.

Vreau să mă las de tigări.. și de tine.

Am auzit că ești cu adevărat puternic dacă renunți la ceva ce îți face rău, chiar dacă este tot ceea ce-ți dorești. Trebuia să-mi recunosc dependența. Și am recunoscut și clipa în care a început să-mi facă rău. Am zis de zeeeci de ori ”Gata!”.. pentru o zi sau două, mai mult nici că rezistam. Dar drogul te strigă, n-ai ce-i face, te tot întorci, hipnotizat, din drum. Nici nu știi dacă e doar obisnuință sau nu, dar ceva din tine lipsește și lasă un gol greu de suportat. Te-am lăsat prima dată și.. mi-era dor de tine dimineața, la cafea. Mi-era dor de tine și seara, lângă un pahar de vin roșu, demisec. Pur și simplu vă cereați reciproc, iar eu, mereu la mijloc, pradă a viciilor. Așa că am înlocuit cafeaua cu ceaiul. Însă îmi știai cealaltă slabiciune mai bine. Știai că preferam oricând vinul, avea doar o singură condiție: ca să nu-mi păteze hainele, trebuia să-l beau dezbracată. Si când să fac promisiunea cum că ar fi ultima dată, mă trezesc că mai bag o țigară după miezul nopții, pentru că n-am putut rezista. Îți inundă mintea, aerul din plămâni, îți accelerează bătăile inimii, îți dilată pupilele, iar mâinile îți tremură cumplit. Dar ce contează că te intoxici iar, ți-a fost prea dor ca să te mai abții și oricum, regretul apare abia dimineață. Am știut că e ultima dată, când te-am aprins, așa cum știu să o fac cel mai bine, te-am apropiat de buze, iar dupa ce-am tras aer adânc în piept, n-am mai suportat gustul amar pe care l-ai lăsat în urmă. Mi-am obișnuit toate simțurile cu tine, te-am inclus ca parte din viața mea. E și normal să te ceară corpul, atât de disperat. Noroc că a început să te refuze mintea. Vreau să mă las de țigări.. și de tine.

O fi leul sau tigrul puternic, dar lupul nu se lasă dresat la circ.

 Și nici n-ar vedea frumusețea unei luni pline. Lupul a fost primul animal și a rămas și acum singurul care a înțeles că cel mai temut dușman al fiarelor este omul. Nu e de mirare că mulți îl știu ca și simbol al libertății. Mai bine singur, decat în companie proastă, zic. Face și pe “bufonul” pentru a supraviețui. Când apare foamea și disperul, când răbdarea își ia tălpășița, există riscul de a fi trădat, atacat, sfâșiat și în cele din urmă confundat cu masa de prânz chiar de foștii “tovarăși” din vechea gașcă. Pardon, haită. Trebuie să le distragă atenția cumva, nu? Deține o totală lipsă de frică. Față de om în special. Este ușor pentru superficiali să intepreteze greșit intenția. Toate lucrurile se desfășoară în baza unei strategii, totul decurge conform planului. De ce aș vorbi de lup când există multe alte “personaje” mult mai periculoase, mai puternice, mai rapide. Pentru că.. dacă l-aș personifica, ar fi un om pentru care aș avea foarte mult respect. Pentru că are principii pe care nu și le-ar încălca nici în ruptul capului. Frumusețea unui câine cu ochi blânzi și blană deasă, viclenia vulpii, rânjetul unui șacal și dulcețea unui enot. Cică s-ar trage din familie toate. Ar fi leul singurul care ar putea vâna un lup din instinct nativ. Dar tot o țin pe-a mea. O fi leul sau tigrul puternic, dar lupul nu se lasă dresat la circ. Și nici n-ar vedea frumusețea unei luni pline.

LOVE,

Kaira